PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

REVOLTĂTOR. O mămică împreună cu fiul ei de doi ani, dați afară din avionul Luton – Satu Mare

O mămică și un copil de doi ani au fost dați afară din avionul de pe ruta Luton – Satu Mare pe motiv că fiul ei de doi ani plânge:

„Eu și fiul meu în vârstă de doi ani am avut cumparat bilet de la Luton – Satu Mare, astăzi la ora 7:15. Am fost dați afară doar eu și fiu meu din avion dupa aproape 2 ore mai exact 1:40” a precizat mama pe facebook-ul personal.

Totul a început de la ocuparea unui loc pe scaun. Înainte de a decola avionul, o stewardesă de la compania de zbor Wizzair i-a spus mamei să își pună copilul pe scaunul lui. Mama a încercat să pună copilul pe locul acestuia, însă acesta a început să plângă și dorea să rămână în brațele mamei:

„imi iau fiul in brate il calmez si incerc sa ii explic si sa il așez in scaun” a mai precizat mămica. Peste câteva minute, alte trei persoane insistă ca mămica să-și așeze fiul pe scaunul lui, dar acesta s-a panicat și mai tare: „Copilul văzând ca toată lumea se uita la el și alte 3 persoane ne înconjurase, ce sa vezi mai mare panica a încercat sa iasă mititelul pe sub centura sa vina în brate la mine.”

Într-un final copilul a reușit să se calmeze și a ocupat loc pe scaunul lui. La un momendat apare managerul firmei de transport. Acesta le spune mamei și copilului să se ridice și să vină după el. Mama îngrijorată îl întreabă „Care este cauza?” iar acesta spune:  „aveți fisa medicala de la baiat , ati fost cu el la medic are ceva probleme cu nervii?” și ulterior îi debarcă din avion pe mamă și copil:

„pana la urma tot ce am avut in avion si pe scaun au adunat ei .(Nu m.au lăsat sa imi iau lucrurile ) Am fost dusa in Aeroport si lăsată acolo cu copilul de 2 ani treaz de la 4 dimineata nedormit , nemâncat urma sa mancan in avion și sa ajungem acasă la familie!”  precizează mama.

Contactată de reporterii PortalSM, aflăm că avionul în care se aflau, urma să decoleze. Managerul a sunat pilotul să oprească avionul pentru a-i debarca pe mamă și copil. În acest moment cei doi au luat microbusul pentru a ajunge înapoi în țară.

Un martor care a fost în avion:

„Am fost si eu pe acel zbor si am ramas socata cand am auzit ca o sa ii dea afara din avion pentru simplu fapt ca copilul era speriat, agitat si obosit si nu vroia sa stea pe scaunul lui. Normal ca un copil de 2 ani cand este agitat si speriat si toate cele si ii mai inpui sa stea unde zici tu si cand vede si atati oameni starini langa el face si mai rau. Nu stiu ce sa zic am ramas socata. Am mai zburat de numarate ori cu Wizz si pana azi nu am auzit sau vazut asa ceva. Plus ca era mama singura cu copilul. Iarsi dupa copilul sa linistit nu aveam nimic statea cuminte pe scaunul lui si se uita pe telefon. Rusine sa le fie la Wizz pentru ce au facut azi. Nu mam asteptat sa se ajunga pana in stagiul sa scoti mama cu copilul de doi ani afara din avion. RUSINE!!!!!” precizează Irina M.

Acest caz a fost foarte răspândit în mediul online, ajungând la sute de distriburi și comentarii.