PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Autogol antologic. Execuție inexplicabilă în meciul CSM Satu Mare – Someșul Dej

Partida dintre CSM Satu Mare și Someșul Dej, din etapa a 6-a a Seriei 10 din Liga 3, a fost tranșată de un autogol inexplicabil, dat în repriza a doua, care a adus victoria oaspeților.

Totul s-a întâmplat în minutul 64, la o fază care nu anunța mare lucru. Mihai Maxin a primit o pasă bună în partea dreaptă, după care a pasat din prima în careu, unde ajunseseră mai mulți coechipieri. Portarul celor de la Satu Mare, Vasile Curileac, a ieșit să prindă balonul, dar a fost indus în eroare de un adversar care se afla în fața sa și l-a scăpat.

Mingea a ajuns la fundașul Luca Tincău, care a preluat și părea că faza se va încheia cu bine pentru CSM Satu Mare. Doar că, ulterior, tânărul apărător a vrut să respingă în corner, cel mai probabil, dar a trimis surprinzător în propria poartă, cu un șut puternic, de parcă ar fi tras să dea gol. Oamenii din tribune au început, apoi, să ceară ironic anularea golului. ”Bă, vezi că trebuie să dai gol în partea ailaltă, băăă!”, ”Anulează, mă, a fost offside, mă!”, ”Să-i dea afară, mă!”, au fost câteva dintre reacțiile celor aflați în tribune.

Someșul Dej a părăsit penultima poziție a Seriei 10 din Liga 3, în urma succesului cu CSM Satu Mare, și a urcat pe poziția a 7-a cu șase puncte. Echipa din Satu Mare e cu un loc mai sus, pe 6, cu același punctaj, dar cu un golaveraj mai bun.

Sursa: prosport.ro