PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Adrian Cozma: ,,Bixad, o comună emblematică. Oșenii de aici au construit multe orașe din întreaga Europă”

Prezent la constituirea Consiliului Local Bixad și la depunerea jurământului de către primarul Ioan Tătar, candidatul Partidului Național Liberal (PNL) Satu Mare la alegerile parlamentare din 6 decembrie, Adrian Cozma, a declarat că noul Consiliu Local trebuie să lucreze pentru bixădeni și pentru dezvoltarea Bixadului, un simbol pentru Țara Oașului.

,,Bixad este o comună emblematică pentru noi. Oșenii de aici au construit multe orașe din întreaga Europă și renumele lor este cunoscut în multe locuri. Oamenii harnici de aici pot fi un bun exemplu oriunde. Tot așa se poate reconstrui comuna Bixad și toată Țara Oașului, prin lucru bine făcut, prin proiecte care să genereze dezvoltare și modernizare în aceste locuri. Sunt convins că împreună vom reuși să aducem fonduri suplimentare pentru a duce la bun sfârșit toate proiectele pe care le avem în derulare și în pregătire”, a declarat Adrian Cozma.