PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. PSD Satu Mare și-a lansat candidații. Radu Cristescu, atac dur la Guvern

Partidul Social Democrat Satu Mare și-a lansat candidații la alegerile parlamentare. Radu Cristescu va deschide lista candidaților PSD Satu Mare la Camera Deputaților, iar Radu Roca va fi primul pe listă la Senat. Pe lângă deschizătorii de liste, președintele Organizației Județene a PSD Satu Mare, Ionuț Oneț, i-a prezentat și pe ceilalți candidați cu care social-democrații sătmăreni atacă alegerile din 6 decembrie.

,,Programul nostru de guvernare este efortul muncii celor mai buni specialiști din țară pe fiecare domeniu de activitate și am credința că odată cu implementarea acestui program de guvernare, o să aducem plus valoare în ceea ce înseamnă activitatea atât pe plan județean, cât și la nivel central. Venim în fața sătmărenilor cu o echipă de candidați alcătuită din profesioniști pregătiți să își aducă aportul pentru a fi o voce importantă în Parlamentul României”, a declarat președintele Organizației Județene a PSD Satu Mare, Ionuț Oneț.

Candidatul PSD Satu Mare la Senat, Radu Roca, a declarat că își dorește în continuare să își pună experiența profesională în slujba cetățenilor.

,,Am dovedit de fiecare dată, atât în calitate de viceprimar al municipiului Satu Mare, cât și în calitate de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului că se poate face o administrație publică performantă, concentrată pe nevoile cetățenilor. Consider că în cei 20 de ani de administrație am dobândit o vastă experiență profesională pe care doresc în continuare să o pun în slujba cetățenilor”, a declarat Radu Roca.

Radu Cristescu, candidatul PSD Satu Mare la Camera Deputaților a lansat un atac dur la adresa Guvernului liberal.

,,Din păcate, această campanie electorală se organizează sub înaltul patronaj al celui mai corupt guvern post-decembrist, al celui mai incompetent guvern post-decembrist, al celui mai mincinos guvern post-decembrist. Lupta cu pandemia au pierdut-o. Să organizezi alegeri pe vârf de pandemie, cu zece mii de infectări zilnice și peste o sută de morți, trebuie să fii inconștient și acesta se numește genocid sanitar. Este corupt pentru că au furat ventilatoarele de la terapie intensivă și măștile de la persoanele defavorizate. Este mincinos pentru că au promis că vor mări pensiile, dar au mințit. Că vor dubla alocațiile, au mințit, că vor mări salariile profesorilor conform legii, au mințit. Își bat joc cam de toată lumea, inclusiv de medicii din prima linie”, a declarat Radu Cristescu.

Candidații PSD Satu Mare la alegerile parlamentare:

Camera Deputaților

1.Cristescu Radu-Mihai

2.Tibil Ioan

3.Micle Adrian

4.Ilieș Cristina-Marina

5.Balogh Daniel-Bela

6.Sorian Bianca-Sorina

7.Filip Cătălin Marian

Senat

1.Roca Radu-Tiberiu

2.Durla-Pașca Mihai-Călin

3.Avorniciți Mariana-Nicoleta

4.Tișea Lucian-Ciprian

Video AICI.

Exit mobile version