PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Iulian Câcău cere iluminarea bustului lui Avram Iancu din Satu Mare: „Solicit în mod public luarea unor măsuri”

iulian cacau - avram iancu bust

iulian cacau - avram iancu bust

Candidatul Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) la Camera Deputaţilor, Iulian Câcău, cere iluminarea bustului lui Avram Iancu din centrul municipiului Satu Mare.

El consideră că autorităţile locale ar trebui să nu neglijeze şi să acorde o atenţie mai mare însemnelor româneşti. Aici intră bustul patriotului Avram Iancu, care nu este iluminat pe timp de noapte precum alte busturi.

“Nu mi se pare normal ca bustul eroului Avram Iancu, de lângă magazinul Someşul, să stea în beznă, în vreme ce alte busturi ale înaintașilor conjudețenilor noştri sunt foarte îngrijite şi iluminate. Solicit în mod public luarea unor măsuri. Nu mi se pare normal modul în care administrația are grijă de simbolurile românismului din municipiu. În aceeaşi situaţie se află bustul lui George Coşbuc sau Nicolae Bălcescu”, a transmis Iulian Câcău.

Iulian Câcău este candidatul AUR din judeţul Satu Mare la Camera Deputaţilor.

Exit mobile version