PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Radu Panait, câștigătorul moral al alegerilor locale, își dorește să ne reprezinte în Parlament

Radu Panait, candidatul USR PLUS pentru Camera Deputaților, este un antreprenor în vârstă de 35 de ani. A lucrat toată viața în mediul privat, activând în domeniul IT, iar intrarea sa în politică a venit abia după ce a demonstrat că are succes în mediul profesional. Radu Panait conduce una dintre cele mai importante firme de IT din județul nostru.

În urmă cu aproape două luni a candidat pentru postul de primar al municipiului Satu Mare, fiind clasat pe locul 2. Această competiție electorală l-a ambiționat și i-a arătat, totodată, că sătmărenii vor o altfel de politică. Oamenii din această zonă sunt sătui de modernizări de fațadă doar pe pe ultima sută de metri a mandatului și au îmbrățișat cu drag noua abordare a candidatului USR PLUS. Campania lui a fost de-a dreptul inovatoare, câștigând încrederea multor sătmăreni, dar cel mai important lucru e că a oferit speranță oamenilor că și Satu Mare se poate dezvolta precum comunitățile din vestul Europei.

Pentru a ne putea reprezenta are nevoie de o mobilizare generală la vot. La acest lucru putem participa cu toții, dând un telefon apropiaților și convingându-i să meargă la vot.


Sursa: USR-PLUS Satu Mare