Sătmăreanul Bertici Attila a fost diagnostica cu COVID-19. El a mărturisit, printr-o postare pe Facebook, că a trecut prin momente cumplite, dar în final s-a tratat cu ajutorul unui prieten, iar acum se simte mai bine.
“Au trecut 11 zile foarte grele. Cine mai zice că, Covidul este doar o răceala nu știe ce vorbește. Am trecut prin momente cumplite, când ai febra de 39-40 și nu ai aer, te doare orice mișcare, te doare carnea de pe tine, ai o durere de cap de nedescris, in capul tău sti ca trebuie mers la spital dar ți-e groaza știind ce te așteaptă acolo. Într-un final am ales sa mă tratez acasă. Am primit tratament de la medic, 8 zile și nimic, doar febra și dureri cumplite și frica de moarte!! Sâmbătă dimineața când am analizat foarte serios să sun la ambulantă și să merg la spital (febra mare si lipsa aer) am avut o discuție cu bunul meu prietenul Gabriel Antoniu Lavrincic care a văzut suferința mea, mi-a trimis imediat Arbidol un medicament antiviral rusesc. Dragilor acum sunt in al 11-le-a zi, după trei zile de Arbidol mă simt foarte bine. Nu mai am febră, au trecut durerile, mă simt ca nou!
Cu ajutorul lui Dumnezeu voi trece și peste asta, revin in curând!”, a scris Bertici Attila pe Facebook.