PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sute de brazi, confiscați de polițiști în județul Satu Mare

În vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranță civică, a prevenirii și combaterii eficiente a fenomenului criminogen, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Poliția oraș Tășnad și ai Secției Poliție Rurală Tășnad, cu sprijinul unui lucrător silvic din cadrul O.S. Codrii Sătmarului, au organizat în acest sfârșit de săptămână, o acțiune pentru diminuarea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier național prin tăierea, furtul, transportul și comercializarea ”Pomilor de Crăciun”.

Astfel, polițiștii au acționat pe raza de competență în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, precum și verificarea trasabilității acestuia, în special a comercializării pomilor de crăciun. Ocazie cu care au fost controlate 7 societăți comerciale de profil, au verificat 6 persoane fizice, aplicând 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 13 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 220 de pomi de crăciun.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

Exit mobile version