Polițiștii au protestat în această dimineață, joi, 31 decembrie, în centrul municipiului Satu Mare faţă de îngheţarea salariilor și creșterea salariului minim cu doar 41 de lei.
Zeci de polițiști s-au adunat în această dimineață în centrul municipiului Satu Mare, acolo unde au protestat împotriva deciziei guvernului de a îngheța sporurile și salariile din sectorul bugetar. Polițiștii au scandat mai multe sloganuri, printre care “Vrem dreptate, nu salarii înghețate” sau ”Vrem salarizare, nu discriminare’’, au cerut demisia noului ministrul al Afacerilor Interne, Lucian Bode, după care au strigat ”Jos Guvernul”.
De asemenea, polițiștii au amenințat că dacă situația nu se va schimba, nu vor mai aplica amenzi ci doar avertismente.
Premierul Florin Cîţu a anunțat, miercuri, după ședința de Guvern, că salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv cel care ocupă funcţii de demnitate publică, se vor menţine anul viitor la nivelul celor din decembrie 2020.