Acuzaţii de trădare în PSD Satu Mare. Deputatul PSD Radu Cristescu a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că va cere retragerea sprijinului politic pentru consilierul judeţean Gheorghe Marincaş, acuzându-l de trădare.
“Sunt şi unii din PSD care s-au învăţat cu trădarea şi cu mişmaşurile politice, uitând că acest partid le-a dat tot, funcţii, bani şi alte avantaje. Motiv pentru care în prima şedinţă a PSD Satu Mare voi propune retragerea sprijinului poltic a domnului consilier judeţean Marincaş de la Negreşti, care în opinia mea nu mai are ce căuta în acest partid şi îl sfătuiesc să îşi dea demisia, bineînţeles, dacă îi place libertatea”, a spus Cristescu.
El nu a dorit să ofere mai multe detalii despre acest caz.
Întrebat care este motivul pentru care cere demisia lui Marincaş, Crirescu a răspuns: pentru trădare.
“A trădat PSD. Nu vreau să intru acum în amănunte. Va da partidul un comunicat în momentul în care i se va retrage sprijinul politic. Nu accept hoţia, corupţia, minciuna. Cine greşeşte, pleacă. S-a terminat”, a spus Cristescu.