PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mărturia unui vârstnic din Satu Mare: „Am vrut să mă vaccinez, dar mi-au spus că nu mai sunt locuri”

Locurile pentru vaccinarea persoanelor din etapa a II-a din municipiul Satu Mare ar fi fost epuizate în cursul acestei zile. O persoană din municipiu, în vârstă de peste 70 de ani, bolnavă, a încercat să îşi facă programare, dar când i s-a răspuns la telefon i s-a spus că locurile au fost epuizate în totalitate în municipiul Satu Mare. Aceasta a fost îndrumată să îşi facă programare la centrul de vaccinare din Carei sau la cel din Negreşti Oaş.

Gheroghe P., în vârstă de 74 de ani, din municipiul Satu Mare, suferă de emfizem pulmonar, neputând practic ieşi în stradă din cauza pericolului mare. Consoarta lui suferă şi ea de hepatită.

El a mărturisit pentru PortalSM că a urmat întocmai instrucţiunile pentru a se programa la primul vaccin, însă din cauza sistemului care nu funcţionează cum trebuie, nu a putut să se programeze, locurile s-au epuizat, astfel că este nevoit să mai aştepte.

Gheorghe P. s-a încadrat în lista categoriei de risc crescut, adică este trecut de 65 de ani şi cu boli cronice. Medicul de familie a transmis lista respectivă, iar azi dimineaţa a încercat să îşi facă programarea telefonic. A încercat de mai multe ori, însă la numărul respectiv nu i-a răspuns nimeni. El a mărturisit că de abia în cursul după amiezii a reuşit să prindă un operator pentru programare, dar acesta i-a spus că nu mai sunt locuri în municipiul Satu Mare şi să îşi facă programare la Carei sau Negreşti Oaş. Operatorul a spus că până în data de 7 februarie toate locurile sunt ocupate şi nu îi poate face programare decât după acea dată.

“Cred că situaţia ar trebui gestionată mai bine. De dimineaţă încerc să fac o programare şi nu reuşesc. Când am reuşit să vorbesc mi s-a spus că nu mai sunt locuri. Apoi ar trebui probabil şi făcută o prioritizare a celor cu risc. Adică nu toţi cei de peste 65 de ani sunt în stare critică. Dacă nu mai sunt locuri la Satu Mare şi sunt doritori din Satu Mare, de ce meargă cei din Satu Mare la Negreşti? Nu ar fi mai logic să aducă vaccinul la Satu Mare?”, ne-a spus Gheorghe P.

Supărarea lui este cu atât mai mare cu cât nu poate contacta nicio autoritate responsabilă. Nimeni nu răspunde la telefon.

Nu ne rămâne decât de sperat că prin intermediul acestui articol infrmaţiile vor ajunge la cei responsabili, care vor analiza situaţia.

Exit mobile version