Val de proteste, marți, în Capitală. Mai multe manifestații publice de protest sunt organizate de sindicatele Polițiștilor, dar și de cele ale personalului sanitar, titrează Realitatea. Oamenii au ieșit în stradă nemulțumiți de proiectul de buget, care include o serie de măsuri de austeritate, precum și față de lipsa de dialog social.
Mai multe manifestații publice de protest sunt organizate de Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual și Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. Oamenii protestează față de măsurile anunțate de Guvern și față de lipsa de dialog social.
Și cadrele medicale protestează, în fața Parlamentului, în ziua în care bugetul pe 2021 ajunge în Legislativ pentru aprobare. Medici, asistenți, infirmieri și brancardieri își strigă nemulțumirile față de înghețarea veniturilor.
Pentru a fi respectate prevederile legale în vigoare privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și participarea persoanelor fizice la mitinguri sau demonstrații, activitățile vor avea loc în diferite intervale orare și mai multe locații.
Jandarmii bucureșteni au anunțat că vor fi prezenți la manifestații pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, inclusiv a restricțiilor impuse în contextul pandemiei covid privind desfășurarea unor evenimente în spațiul public.
SURSA: Realitatea
CITEȘTE ȘI: