PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTOGALERIE. Târg de Valentine’s Day, în Parcul Central din Satu Mare. Ofertă bogată!

Târg de Valentine’s Day, în Parcul Central din Satu Mare. Târg organizat cu ocazia Zilei îndrăgostiților, în centrul municipiului Satu Mare. Astăzi este ultima zi în care târgul mai este deschis, așadar cei ce nu au apucat să se aprovizioneze cu cadouri de Valentine’s Day, o mai pot face astăzi, până la ora 18.00. 
Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural ,,G.M Zamifrescu” și Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană continuă sprijinirea și promovarea meșterilor artizani și a producătorilor sătmăreni, prin organizarea unei noi ediții a Târgului Produselor Sătmărene.

,,Vă propunem de această dată și gamă specială de produse dedicată îndrăgostiților care doresc să facă un cadou persoanei iubite de Sfântul Valentin. Târgul Produselor Sătmărene vă așteaptă cu articole vestimentare, bijuterii hand-made, accesorii, decorațiuni pentru casa, săpunuri artizanale, miere, produse pentru înfrumusețare și vinuri cu arome deosebite de pe meleaguri sătmărene”, transmit organizatorii.

Toate produsele sunt realizate în micile ateliere de creație ale producătorilor sătmăreni care pregătesc pentru fiecare ediție produse unicat, în serie limitată care pot deveni cadouri speciale pentru cei dragi.

La acestă ediție, vor participa și producători care nu au mai fost la alte ediții, precum Simon Zsuzsa și trei producători care au primit recent marca Produs Sătmărean: Julart Studio, Seva Sana și Florăria Love Garden”, transmite Primăria Satu Mare. 

Exit mobile version