Noi imagini din Centrul Nou. Lucrările continuă în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare. Vechea fântână arteziană a fost dărâmată, iar betoanele de pe jos au fost scoase cu excavatorul.
De menționat că în mare parte din piață au fost montate deja noile pavaje, urmând ca întreaga zonă să fie reamenajată și transformată într-un spațiu public generos pentru organizarea de evenimente și întruniri publice.
Cum arată proiectul
Proiectul care vizează modernizarea Centrului Nou al municipiului Satu Mare propune reconfigurarea Pieței 25 Octombrie, integrarea în peisajul arhitectural a unei piste de biciclete, refacerea fântânii arteziene și amenajarea unui spațiu public generos pentru organizarea de evenimente și întruniri publice.
Astfel, se vor reface gradenele, Pasajul Corneliu Coposu, trotuarele și iluminatul public, astfel încât prin toate intervențiile propuse se va obține îmbunătățirea amenajărilor peisagistice și se va crea un mediu propice pentru activități de petrecere a timpului liber.
Valoarea estimată a lucrării este de 11.159.373.96 lei.