PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&VIDEO. Polițiștii sătmăreni, în stradă! Cer bonus de COVID și pensii mai mari

Polițiștii sătmăreni ies din nou în stradă. Aceștia cer bonus de COVID și pensii mai mari.

Caravana polițiștiilor protestatari formată la Timișoara, pleacă acum spre Drobeta-Turnu Severin.

„Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România (FSNPPC) continuă protestele planificate, pentru că guvernul a luat măsuri care afectează drepturile economice și profesionale ale membrilor noștri de sindicat, ale familiei noastre ocupaționale și ale angajaților din România, măsuri care, în ansamblu, ne vizează deopotrivă.

Așa cum am anunțat, deja, începând cu data de duminică, 21 februarie, la Timișoara (ora 09.00), constituim o Caravană FSNPPC, care va picheta Prefectura și va pleca, după ora 11,00, spre Turnu Severin, unde avem protest tot în aceeași zi, la ora 15,00”, au transmit reprezentanții SNPPC.