PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Lucrările la Centrul Nou din Satu Mare, în impas! Spargerea vechilor betoane, blocată

Ministerul Culturii a emis astăzi un punct de vedere cu privire la lucrările din Centrul Nou al municipiului Satu Mare, urmând să aibă loc o întâlnire între reprezentanții Primăriei Satu Mare și cei ai Ordinului Arhitecților referitor la modul în care vor fi continuate lucrările din centrul nou al municipiului Satu Mare, potrivit directorului Direcției de Cultură, Culte, Patrimoniu Cultural Național Satu Mare, Zamfir Danciu.

El a declarat pentru PortalSM că autorizația pentru executarea lucrării este legală, însă și arhitecții care au reclamat execuția au dreptate, el sperând ca în zilele următoare cele două părți să se întâlnească și să găsească o soluție agreată de toată lumea pentru a nu fi pus în pericol întregul proict, fiind astfel pierduți bani europeni.

„Eu sper la un dialog, astfel încât să se găsească o soluție care să mulțumească pe toată lumea. Toți au dreptate, iar interesul este să nu rămână centrul municipiului Satu Mare în noroaie. Atât Primăria, cât și Ordinul Arhitecților doresc să nu se piardă banii, mai ales că centrul trebuia reabilitat, iar de multă vreme nu s-au făcut lucrări de o astfel de anvergură în centru”, e declarat Zamfir Danciu pentru PortalSM.

Totodată, potrivit acestuia, firma executantă nu va mai deschide noi fronturi de lucru, adică nu va mai sparge betoane, pavaje, ci va continua cu lucrările deja începute.