PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Reacția unui preot din Satu Mare în cazul bebelușului mort după slujba de botez

Preotul ortodox Gabriel Chereji, de la Parohia Cuța, a reacționat în cazul bebelușului de doar șase săptămâni care a murit la Suceava, după ce a fost botezat.

Redăm, mai jos, poziția tranșantă a preotului sătmărean:

,,Botezul trebuie să fie cel mai fericit moment al familiei. Și NU putem să le transformăm părinților ziua în cel mai mare coșmar, numai că noi suntem slujitori ai lui Dumnezeu și împlinim la sânge canoanele Sfinților Părinți. DA! Este adevărat! Că trebuie să botezăm prin întreita afundare, dar putem să protejăm gura și nasul bebelușului. Putem să prindem copilașul din partea din spate, îl afundăm cu întreg corpul, dar nu afundăm în apă gura și nasul. Cred din toată inima, că prin această practică împlinim Canoanele Bisericii noastre, voia lui Dumnezeu, dar și bucuria părinților să fie deplină. Nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu să nu mai avem astfel de momente dureroase din pricina Tainei Botezului, ci acest moment să fie cea mai frumoasă sărbătoare a familiei”, a spus preotul Gabriel Chereji.

Reamintim că un bebeluș de doar șase săptămâni a murit, la Suceava, după ce a fost botezat. Copilul a fost scufundat de preot în cristelniţă şi, la scurt timp după ce a fost scos din apă, nu a mai putut să respire.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după moartea copilului, anunță poliția din Suceava.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat, pentru Mediafax, că bebelușul a murit duminică noaptea, în jurul orei 1, astfel că s-a schimbat încadrarea juridică inițială de vătămare corporală din culpă s-a schimbat, cercetările fiind desfășurate, în prezent, pentru ucidere din culpă.

 

Exit mobile version