Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

Reacția unui preot din Satu Mare în cazul bebelușului mort după slujba de botez

Preotul ortodox Gabriel Chereji, de la Parohia Cuța, a reacționat în cazul bebelușului de doar șase săptămâni care a murit la Suceava, după ce a fost botezat.

Redăm, mai jos, poziția tranșantă a preotului sătmărean:

,,Botezul trebuie să fie cel mai fericit moment al familiei. Și NU putem să le transformăm părinților ziua în cel mai mare coșmar, numai că noi suntem slujitori ai lui Dumnezeu și împlinim la sânge canoanele Sfinților Părinți. DA! Este adevărat! Că trebuie să botezăm prin întreita afundare, dar putem să protejăm gura și nasul bebelușului. Putem să prindem copilașul din partea din spate, îl afundăm cu întreg corpul, dar nu afundăm în apă gura și nasul. Cred din toată inima, că prin această practică împlinim Canoanele Bisericii noastre, voia lui Dumnezeu, dar și bucuria părinților să fie deplină. Nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu să nu mai avem astfel de momente dureroase din pricina Tainei Botezului, ci acest moment să fie cea mai frumoasă sărbătoare a familiei”, a spus preotul Gabriel Chereji.

Reamintim că un bebeluș de doar șase săptămâni a murit, la Suceava, după ce a fost botezat. Copilul a fost scufundat de preot în cristelniţă şi, la scurt timp după ce a fost scos din apă, nu a mai putut să respire.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după moartea copilului, anunță poliția din Suceava.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat, pentru Mediafax, că bebelușul a murit duminică noaptea, în jurul orei 1, astfel că s-a schimbat încadrarea juridică inițială de vătămare corporală din culpă s-a schimbat, cercetările fiind desfășurate, în prezent, pentru ucidere din culpă.

 

16 comentarii

  1. Soul Răspunde

    Nu stiu cine e domnul si nici nu ma intereseaza.
    E o traditie proasta ce trebe sa fie schimbat. Punct. Nici un nu se poate sa traditie sau orice bla bla.
    Daca orice popa crede ca e sanatos ca in timpul iernii sa bagi copilul in apa, trebe sa mearga la verificare…
    Trebe schimbat mentalitatea asta de daca e traditie nu poate fii schimbat. Daca e periculos trebe schimbat.
    Ce bine ca dupa ce a fost o tragedie de genu toate lumea e destroy, inainte la nimeni nui pass… “Speram ca nu se va intampla” … Nu spera faceti schimbari, speranta nu te ajuta.

    • nuconteaza Răspunde

      Problema e ca nu poti schimba mentalitatea si traditia la unele persoane, efectiv e imposibil. Eu recomand asa, fiecare parinte cand ii vine randul sa se gandeasca la siguranta si sanatatea copilasului. Daca unii cred ca doar asa se boteaza (daca il baga complet in apa), asa sa faceti. Ceilalti, informati preotul ca doriti doar sa-l stropeasca cu apa. Nu vor ? Nici o problema, mergeti la alt preot. Daca nici asa nu vor? schimbati religia.

      • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

        În cazul de față aștept o rezoluție ceva de genul că fapta nu există sau în cel mai rău caz și dacă continuă scandalul media se va tărăgăna până se prescrie. Doar să fie încadrarea ca vătămare și nu omor pentru că atunci e mai greu de “rezolvat”. Mi-e o scârbă de nu numai!!!

  2. Anti Răspunde

    Criminalilor

  3. +++ Răspunde

    “Domnul l-a chemat la El”. Așa că popa nu-i de vină🤐

  4. Gogulescu Răspunde

    copilul a avut in plamani 110 ml de apa .

  5. Nimeni Răspunde

    Greu de gasit cuvinte pentru moartea bebelusului botezat. Preotul se va apara si el in mod sigur si probabil va iesi sifonat bine dar fara sa sufere rigorile legilor. Eu vreau sa comentez despre acest ritual. Intre ritualul de la origine si cel de azi este o mica mare diferenta. Ne imaginam botezul Mantuitorului intr-o zi calduroasa in “apa sfanta” a Iordanului, scufundarea in apa rece a acestuia( vorba vine…ca era o scufundarea racoroasa placuta) evident dupa ce s-a lepadat de pacate( desi nu le avea) si botezul din zilele noastre.

  6. cetatean Răspunde

    Suntem o natie cu obiceiuri si traditii primitive ! Religia ne indobitceste poporul iar autoritatile TAC si TAC ! Platim din contributiile ,din taxele catre stat FARA voia noastra :scoli teologice ,biserici,colpote,salarii.mentenanta bisericilor etc . Sa aiba politrucii electorat ,exemple; Gabi Firea ,Mircea Govor si mai toti cei din functiile de conducere . TERMINATI CU MAGARIILE !!! Religie in scoli :)))))))

  7. Robert Răspunde

    Este o metoda barbara -BOTEZUL- de acest mod .Cred ca ar fi timpul ca BOR sa se desmeticeasca ,sa se autosesizeze intrucat nu este primul caz de acest gen din Romania.Oricum nu a fost primul si nici ultimul act de acest fel din partea preotilor.Si parinti sunt de vina ,inainte de botez se poate vorbi ,”negocia” cu modul de “lucru” la botez.Parintii sunt cei care accepta sau nu metoda .Da ,preotul sa suporte consecintele ,sa fie tras la raspundere.Sa se aduca modificari actului de botez la ortodoxi.

  8. Virusu Răspunde

    Burtoșilor șpăgari , în curând doar la botez,nunti și înmormântări o sa va vedeți enoriașii ! Nici când o să umblați la sfințit n-o sa va primească oamenii , că s-au săturat de voi. Cucuvelele ore sa cante in biserici , că pe voi doar banii v-au interesat , nu sufletul omului. Puțini din voi sunt vrednici de a se numi preoți !

  9. maria Răspunde

    La botezul copilului meu preotul m-a intrebat daca vreau sa fie bagat cu totul in apa sau doar sfintit cu apa…si n-am acceptat sa-l bage in butoiul ala…desi era vara..m-a ingrozit doar gandul…Parintii sa nu accepte asa ceva..e groaznic ce se intampla ..

  10. zz Răspunde

    Oamenii chiar si in Africa sunt mai civilizati. Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul. Ruusineeee!

    • Romanistan citizen Răspunde

      Da. Adică după unii cutumele ortodoxe te absolvă de acuzația de omor. Este mai mult decât absurd ce se întâmplă!

      • nuconteaza Răspunde

        De ce te surprinde? Presupun ca asa era si in Evul Mediu… dar noua acolo ne e locul. Nu intre statele civilizate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.