Sătmăreanul Kallós Zoltán a fost numit secretar de stat la Ministerul Învățământului.
„Un profesionistt în educație ajunge la București, ca secretar de stat la Ministerul Învâțământului. Educația copiilor noștri va fi în mâini bune. Îi urez succes fostului inspector școlar adjunct, colegului meu Kallós Zoltán”, transmite președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba.
Kallós Zoltán și-a început cariera în învățământ în anul 2002, ca profesor de geografie, iar în perioada 2005-2017 a ocupat funcția de director al Școlii Gimnaziale ”Bem József” din Cărășeu. Din anul 2019 este președinte al Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România – Filiala Satu Mare, iar în anul 2020 a fost ales consilier județean.
Premierul Florin Cîțu a semnat mai multe decizii care au intrat vineri seara în Monitorul Oficial. Printr-o decizie a şefului Executivului, satmareanul Kallos Zoltan a fost numit secretar de stat la Ministerul Educaţiei.