Mina de aur a județului Satu Mare, închisă și abandonată. Țara Oașului își are rădăcinile înfipte adânc într-o mină de aur, singura din județul Satu Mare. Timp de sute de ani, încă de pe vremea împărătesei Maria Tereza, s-a extras aur, argint și plumb din mina de la Turț-Băi.
Privită de sus, adineaori, mina din Turț-Băi putea fi comparată cu un mușuroi de furnici – sute de oameni munceau și își formau familii în inima munților din Țara Oașului. Astăzi, singura mină de aur din județ este închisă și abandonată…
Ioan Belbe, fostul primar al comunei Turț a lucrat ani de zile în mina de aur a Sătmarului. Astăzi, i-au rămas doar amintirile și câțiva foști colegi, alături de care ne-a povestit cum era Oașul atunci când sute de oameni din imperiul Austro-Ungar au fost aduși pentru a lucra la mina din Turț-Băi.