Până astăzi, 1 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 804.090 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 741.471 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.096 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Până astăzi, 20.403 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 28.02.2021 (10:00) – 01.03.2021 (10:00) au fost raportate 53 de decese (29 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani. 47 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.334. Dintre acestea, 1.022 sunt internate la ATI.