PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

DOCUMENTE. Bătălie mare pe contractul de salubrizare. Ambele firme au contestat licitaţia!

Bătălie mare pe contractul de salubrizare a municipiului Satu Mare pe următorii 10 ani, în valoare de peste 200 de milioane de lei. Ambele firme care au participat la licitaţie, atât Florisal, care a câştigat licitaţia, cât şi asocierea AVE Bihor, care a pierdut licitaţia, au contestat rezultatul la Comisia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor.

Practic fiecare ofertant a studiat foarte atent oferta celuilalt participant la licitaţie şi a formulat o serie de observaţii. Astfel, contestaţia Florisal cuprinde 108 puncte în vreme ce contestaţia Ave Bihor cuprinde 81 de puncte.

Probabil că după soluţionarea celor două contestaţii urmează ca hotărârile să ajungă şi în instanţă.

Amintim că după mai bine de doi ani de deliberări şi contestaţii, Florisal a fsot desemnată câştigtoare.

Oferta Florisal, de 203 milioane

Florisal a depus o ofertă în valoare de 203.156.411,55 lei faţă de cea de-a doua ofertă în valoare de 230.193.463,75 lei. Dacă la partea tehnică ambele societăţi au obţinut acelaşi punctaj, diferenţa a fost făcută de preţ.

Florisal a obţinut un punctaj total de 97,19 puncte în vreme ce firma din judeţul vecin 64,48 puncte. Contractul va fi încheiat pe o perioadă de 10 ani şi impune dotări cu GPS a autospecialelor dar şi o normă de poluare de minimum euro 3.

Noul operator, pe cheltuiala proprie, va amenaja pe amplasamentul punctelor de colectare existente, 213 puncte de colectare supraterane închise, pentru a asigura colectarea separată în cinci fracții.

Punctele de colectare supraterane pentru colectarea selectivă a deşeurilor vor fi modulare, vor avea fante de introducere pentru securizare şi posibilitatea ulterioară de dotare cu sistem de identificare a generatorului de deşeuri, închidere electronică, sisteme de supraveghere video şi sursă proprie de energie electrică. Acestea vor fi dotate cu recipienţi standard de 1,1 mc.

PortalSM prezintă cele două contestaţii:

Contestaţia Florisal

 

Contestaţia AVE Bihor