Ministerul Sănătății nu este de acord cu desfășurarea orelor de sport în sală fără mască. De asemenea, Ministerul, într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro, a transmis că nu este de acord nici ca elevii din școlile speciale să poată veni fizic la ore, indiferent de scenariu, titrează Digi24. Astfel, instituția respinge cererea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care dorea ca elevii să nu poarte mască la orele de educație fizică, dar să respecte unele reguli.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, spune că menține restricțiile și că „nu se pot face ore de sport în sală, fără mască, fără risc de infectare”, fără însă a face referire directă la educația fizică în aer liber.
Ministerul a subliniat că:
– “O parte dintre țări au sistat complet orele de educație fizică;
– În timpul efortului fizic transmiterea este accentuată;
– Având în vedere că în școlile speciale sunt copii cu multiple comorbidități, cu un risc crescut de a dezvolta forme severe de boală, considerăm necesară respectarea în continuare a scenariilor care țin cont de incidența fiecărei localități și în cazul unităților de învățământ pentru copii cu nevoi speciale.
– Plus că 1 copil bolnav fără mască pentru el și pentru colegi – cadru didactic la ora de sport înseamnă închiderea clasei / claselor dacă orele de educație fizică se organizează în comun.
– Această măsură ar zădărnici efortul susținut de a purta masca în timpul celorlalte activități școlare”.
Sursa: Digi24