Prefectul Radu Bud a avut o întrevedere, la finalul săptămânii trecute, la sediul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cu directorul general adjunct Gabriel Budescu, șeful Departamentului Exproprieri Terenuri din cadrul CNAIR Ion Cupanache și consilierul ministrului Transporturilor Felician Cerneștean, în cadrul căreia s-a stabilit termenul de efectuare a plății pentru proprietarii care dețin teren pe traseul variantei de ocolire a municipiului Satu Mare, respectiv în localitățile Satu Mare, Ardud și Botiz.
Prefectul Radu Bud a făcut demersuri pentru despăgubirea proprietarilor terenurilor expropriate pe traseul investiției ”Varianta de ocolire Satu Mare”, ceea ce însumează 541 de poziții. Până în prezent au fost efectuate lucrările topografice și urmează finalizarea planurilor parcelare.
La finalul întâlnirii s-a decis luna iulie a acestui an ca termen final de emitere a Hotărârii de Guvern în acest sens și trecerea la despăgubirea beneficiarilor.
Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare
CITEȘTE ȘI: