PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Femeia scoasă cu forța din mașină și trântită la pământ, pe Drumul Careiului

O scenă neobișnuită a avut loc, duminică, după-amiază, pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare. Un bărbat a oprit mașina în stația de autobuz de lângă hypermarketul Auchan, după care a scos o tânără cu forța din autoturism, iar apoi și-a continuat drumul.

Scena a avut loc sub privirea unui alt bărbat, aflat în mașină, ce nu a intervenit. Incidentul a fost relatat, pentru PortalSM, de către o sătmăreancă ce a fost de față în acel moment.

„Duminică, după masă, mă plimbam cu o prietenă. Veneam de la Dedeman, când observ în stația de la Auchan un bărbat cum scoate cu forța o femeie din mașină și o trântește de pământ, și o lasă acolo. Se urcă în mașină și pleacă, iar alt bărbat aflat în autovehicul stă și se uită în loc să facă ceva. Unde trăim?! Totuși, femeile trebuie respectate, nu bătute și maltratate”, a spus femeia.

 

 

 

Exit mobile version