Prin adoptarea Legii nr. 15/2021 a bugetului de stat, Guvernul României a alocat în bugetul Ministerului Afacerilor Interne suma de 3.714.000 lei în vederea finalizării lucrărilor la obiectivul de investiții ”Clădire administrativă – Instituția Prefectului Județul Satu Mare”, anunță conducerea Prefecturii. Noul sediu, unde se vor muta şi serviciile de paşapoarte şi înmatriculări, urmează să fie finalizat în acest an.
Odată cu transmiterea de către ordonatorul principal a creditelor bugetare, prefectul Altfatter Tamás a convocat o întâlnire pe șantierul lucrării la care au participat, alături de subprefecții Lavinia Kiss și Radu Bud, reprezentantul firmei executante a lucrării (SC Crista & Cris SRL), consultantul, dirigintele de șantier și proiectantul.
Prefectul apreciază că din acest moment nu mai există nici un impediment ca până la sfârșitul anului 2021 serviciile comunitare de pașapoarte, permise și înmatriculări precum și toate serviciile din aparatul propriu al Instituției Prefectului să fie relocate în imobilul de pe strada A.I. Cuza care poate oferi condiții decente de acces a cetățenilor la serviciile publice.
A solicitat o mobilizare susținută a executantului și o comunicare permanentă pentru a preveni orice blocaj care ar putea periclita termenul de finalizare a lucrărilor.
Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare