Copaci ciopârţiţi în Satu Mare. Toaletarea de primăvară a copacilor stârnește nemulțumirea sătmărenilor aproape în fiecare an. Un caz mai aparte s-a petrecut chiar astăzi în cartierul Micro 16, unde un muncitor suspendat pe o frângie a tăiat parţial dintr-un copac. Locatarii s-au arătat nemulţumiţi de acţiunea de toaletare, arătând că muncitorul respectiv a tăiat doar crengile dintr-o anumită parte a copacului, iar de restul nici nu s-a atins. Practic, nu ar fi vorba despre o toaletare.
Ba mai mult, locatarii susţin că arborele era perfect sănătos, nu era niciun pericol şi că i-a protejat mult de poluare, mai ales că în zonă este şi o staţie de autobuz.
Nemulţuirea a fost cu atât mai mare cu cât locatarii care i-au întrebat pe muncitori de ce fac tăierile respective le-au spus doar că aşa cu primit ordin, să le taie pentru a nu cădea peste copii, deşi nu erau crengi uscate.
Şi ca acţiunea să ridice semne de întrebare până la capăt, muncitorii au încărcat crengile mai groase într-un autoturism, pe care le-au transportat doar ei ştiu unde…