În aceasta dimineața polițiștii specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare însoțiți de un medic veterinar au identificat pe un teren viran, intre localitățile Carei și Tiream, cadavrele a nouă animale, din specia ovine.
În urma primelor verificări și examinări s-a stabilit ca acestea se află în stare avansată de putrefacție, fiind decedate de aproximativ șase luni. Totodată a fost stabilită o cauza probabilă a decesului: intoxicarea cu mâncare (porumb verde), neexistând indicii ca ar fi fost omorâte.
De asemenea, au fost ridicate de către medicul veterinar probe biologice pentru efectuarea mai multor investigații pentru a se putea stabili împrejurările survenirii decesului.
Proprietarul ovinelor a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat, de 52 de ani, din localitatea Ghilvaci. Acesta a fost sancționat contravențional conform Legii Nr 205/2004, cu o amenda în valoare de 3.000 de lei.
Totodată, cadavrele animalelor vor fi ridicate de o firmă de ecarisaj, pentru a fi incinerate iar cheltuielile vor fi suportate de proprietar.
Sursa: IPJ Satu Mare