PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dosarul polițistului din Satu Mare condamnat pentru trafic de droguri va fi rejudecat

Dosarul lui Cristian Giani Pastor, polițistul condamnat în primă instanță la 7 ani de închisoare după ce ar fi vândut cannabis în municipiul Satu Mare, va fi rejudecat la Tribunalul Bihor, titrează Bihorjust.ro. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Oradea vineri, când a fost desemnată instanța care va relua toate procedurile în acest caz.

Inițial, procesul s-a derulat la Tribunalul Satu Mare, care a și pronunțat condamnările pe fond. În mai 2020, Cristian Giani Pastor, agent şef principal în cadrul Biroului Investigaţii Criminale Satu Mare, a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de droguri de risc și favorizarea făptuitorului. În același dosar, alți cinci inculpați, printre care și o pictoriță din Satu Mare, au fost pedepsiți cu amendă penală în valoare de 12.000 de lei (unul dintre ei) și închisoare cu suspendare (ceilalți patru).

La începutul lunii decembrie 2020, Curtea de Apel Oradea a admis atât apelul DIICOT, cât și pe cel al polițistului și a altor trei inculpați și a decis rejudecarea cazului. Instanța orădeană a invocat, printre altele, articolul 6 din Convenția Drepturilor Omului – dreptul la un proces echitabil.

Cristian Giani Pastor a fost anchetat de procurorii antidrog din cadrul Biroului Teritorial Satu Mare al DIICOT sub acuzația că în perioada ianuarie-iunie 2017 ar fi vândut cannabis provenit din cultura proprie ori ale unor complici. Ar fi acționat alături de alte cinci persoane, trimise în judecată în același dosar.

Pe lângă traficul de droguri, procurorii au aflat că polițistul Pastor ar fi încercat să intervină în favoarea complicilor săi pentru a-i scăpa de dosare penale sau amenzi ori pentru a-i învăța cum să procedeze ca să nu fie sancționați de echipaje de control.

Pe 14 iunie 2017, procurorii DIICOT și polițiști de combatere a crimei organizate au percheziționat locuinţa agentului Cristian Giani Pastor și pe cele ale celorlalți inculpați, alături de un imobil în care s-ar fi organizat petreceri la care se consumau droguri. Au fost găsite atunci diferite cantităţi de cannabis şi ustensile pentru realizarea ţigărilor cu cannabis.

Sursa: Bihorjust.ro

Exit mobile version