Începând cu luna aprilie, operatorul de salubritate Florisal va ridica deșeurile biodegradabile (inclusiv deșeurile verzi), doar la solicitarea cetățenilor, contra cost, informează Primăria Satu Mare. Modificarea este impusă odată cu intrarea în vigoare a Legii 181/2020 privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile.
Având în vedere prevederile art. 2, alin(7) din Legea 181 din 2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile, persoanele fizice și juridice care generează deșeuri biodegradabile au obligația să depună aceste deșeuri în spațiile indicate sau să le predea operatorilor autorizați pentru colectarea lor.
,,Începând din anul 2021 toate deșeurile vegetale provenite din gospodăriile proprii vor fi ridicate de către operatorul de salubrizare în baza unei cereri, contra cost”, a declarat administratorul public Maskulik Csaba.
Solicitările vor fi adresate la numărul de telefon 0261-710159 și pe mail la adresa eflorisal@yahoo.com.