PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Restricțiile de circulație, ridicate în noaptea de Înviere. Starea de alertă, prelungită

Credinciosi asista la slujba de Inviere, la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, duminica, 1 mai 2016. Sute de credinciosi au participat la slujba de Inviere de la Catedrala Patriarhala, unde, la miezul noptii, patriarhul Daniel a oferit clerului si credinciosilor Lumina Sfanta adusa de la biserica Sfantului Mormant din Ierusalim. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Guvernul a prelungit joi starea de alertă pentru 30 de zile și a adăugat noi prevederi pentru perioada Sărbătorilor de Paște.

Potrivit documentului adoptat de Guvern, în noaptea de Înviere sunt ridicate restricțiile de circulație. Astfel, românii vor putea merge la slujbă și pot circula până la ora 5 dimineața. Totodată, Guvernul a prelungit programul magazinelor până la ora 20:00 în localitățile unde rata de incidență nu ar fi permis ca acestea să fie deschise după ora 18:00, însă doar pentru zilele de vineri 23 aprilie și în Vinerea Mare, pe 30 aprilie.

„Prin excepţie de la prevederile alin. (3) şi (4), în zilele de 23 aprilie și 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00-20,00. În intervalul orar 20,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.”, se arată în anexa Hotărârii de Guvern.

De asemenea, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai-9 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

 

Exit mobile version