PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident mortal | Maserati condus cu 180 hm/h, făcut praf! Trei tineri au murit

Accident mortal | Maserati condus cu 180 hm/h, făcut praf! Trei tineri au murit. Un accident rutier cumplit s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică la Poiana Stampei, unde un autoturism Maserati condus cu viteză a ieșit în afara carosabilului, lovind mai mult obstacole și răsturnându-se. Toți cei trei tineri din mașină au murit, potrivit Libertatea.

Mașina circula, la miezul nopții, cu 180 km/h prin localitate și șoferul a pierdut controlul volanului, iar bolidul de lux s-a răsturnat și a lovit mai multe obstacole, fiind efectiv făcut praf. „Un autoturism răsturnat pe cupolă, în afara părţii carosabile, pe raza localităţii Poiana Stampei. Trei persoane au rămas încarcerate în interiorul maşinii, iar la faţa locului au fost trimise două autospeciale pentru descarcerare şi ambulanţe SMURD, cu sprijinul unui echipaj de ambulanţă judeţean.

A fost solicitat şi sprijinul colegilor de la ISU Bistriţa-Năsăud, care au intervenit cu două ambulanţe SMURD, una dintre ele fiind de terapie intensivă mobilă. Victimele încarcerate, toate trei în stare de inconștiență, au fost extrase dintre fiarele contorsionate şi imediat s-a trecut la manevrele de resuscitare. Din nefericire, după finalizarea protocolului, s-a declarat decesul pentru toate cele trei victime”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava. În mașină erau trei tineri, unul de 23 de ani și doi care aveau 30 de ani.

Foto: ISU Suceava

Sursa: Libertatea

Exit mobile version