A fost votată și aprobată noua componentă a Biroului Permanent Județean Interimar a PSD Satu Mare.
Redăm integral comunicatul de presă cu privire la modificările organizatorice, și nu numai, ale Partidului Social Democrat.
PSD Satu Mare a ales drumul stabilității, prin ample decizii de reorganizare și deschidere către oameni.
În contextul procesului de reorganizare, în cadrul Consiliului Politic al organizației județene PSD Satu Mare, de astăzi, au fost dezbătute, votate și asumate mai multe detalii organizatorice pentru Conferința Județeană de alegeri, care va avea loc în toamna acestui an.
Astfel, a fost votată și aprobată componența Biroului Permanent Județean Interimar:
• Președinte – Emil Radu Moldovan,
• Secretar executiv – Aurelia Fedorca,
• Vicepreședinții – primarii PSD din județul Satu Mare: Betea Toma, Ciuta Ioan, Ciurdaș Traian, Cristea Radu, David Gheorghe, Jurchiș Gheorghe, Marian Gheorghe, Burlacu Florin, Coza Romi, Ardelean Simion, Balogh Daniel și Avorniciți Mariana.
• reprezentanții organizației de seniori, femei, tineret, municipiu și liderul de grup al consilierilor județeni PSD, respectiv Eugenia Sabău, Cecilia Marinescu, Ioana Bran, Ciprian Crăciun și Ioan Oneț.
De asemenea, s-au supus votului, funcțiile de purtător de cuvânt și trezorier, fiind aleși: Ioana Bran, purtător de cuvânt și Cătălin Filip, trezorier.
Până în toamna acestui an, când va fi organizată conferința județeană de alegeri, trebuie organizate alegeri în toate organizațiile, atât locale, comunale, orășenești, municipale, cât și seniori, femei și tineret.
Președintele interimar, Emil Radu Moldovan, a precizat în cadrul ședinței că partidul este deschis tuturor sătmărenilor care vor să se alăture organizației. Toți acei membri care n-au mai activat din diferite motive sau care au ales să plece sunt bine-veniți înapoi în cadrul organizației.
Așadar, PSD Satu Mare ia calea echilibrului, devenind o organizație stabilă, orientată către oameni și proiecte utile comunității noastre.
Purtător de cuvânt al PSD Satu Mare
Ioana Bran