PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Serinus Energy se extinde. Compania pregătește forarea unei noi sonde în județul Satu Mare

Serinus Energy se extinde: declanșează operațiunile de forare a unei sonde noi în județul Satu Mare. Compania speră să găsească un câmp de gaz similar cu cel de la Moftin, luna viitoare urmând a declanșa operațiunile de forare a unei sonde noi, Sâncrai-1, titrează profit.ro. Aceasta va fi amplasată în localitatea Eriu Sâncrai, comuna Craidorolț, județul Satu Mare.

,,Mai avem șase locații pentru care programăm săparea de sonde în perioada următoare. Vom stabili când se vor efectua forajele pe baza rezultatelor din Sâncrai. Strategia companiei în România este una de continuare a modelului aplicat la celelalte sonde ale companiei, de a repeta Moftinu de mai multe ori. Am spus întotdeauna că România are multe zone tip Moftinu, a explicat CEO-ul Serinus, Jeffrey Auld.

Auld a mai precizat că o descoperire la Sâncrai-1 ar putea fi relativ ușor de monetizat. “Este un cost de capital redus, este un gaz de mică adâncime și avem deja o fabrică de procesare a gazelor”, a explicat acesta. „Avem mai multe opțiuni acum: putem direcționa producția (din Sâncrai – n.r.) către fabrica de la Moftinu sau putem construi alta”, a spus Auld.

Compania operează în prezent patru sonde de gaze la concesiunea din Satu Mare: Moftinu-1003, Moftinu-1007, Moftinu-1004 și Moftinu-1008. Pentru acest an, Serinus și-a programat forarea celei de-a cincea sonde în perimetru, lucrările fiind estimate să înceapă în a doua jumătate a anului.

Sursa: profit.ro