Prefectura Satu Mare împreună cu Inspectoratul Școlare pornesc, în această săptămână, o campanie de imunizare împotriva Covid-19 în școlile din județ. Elevii care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea fi imunizați cu serul oferit de Pfizer.
„Vom începe o nouă acțiune la nivelul Instituției Prefectului împreună cu Inspectoratul Școlar, și ne vom adresa elevilor care au împlinit vârsta de 16 ani. Împreună cu Inspectoratul Școlar se va face catagrafierea fiecărei clase în care există elevi peste 16, se vor organiza ședințe cu părinții și directorii vor înmâna declarațiile necesare părinților copiilor care doresc să fie imunizați. În momentul în care avem toate informațiile, se strâng aceste declarații, și există intenție, vom organiza un alt centru aici, într-o altă locație în care acești elevi vor fi imunizați cu serul oferit de Pfizer”, a declarat prefectul Altfatter Tamas la Maratonul Vaccinării.
Declarația integrală a prefectului județului Satu Mare, la Maratonul Vaccinării: