Un bărbat în vârstă de 54 din municipiul Satu Mare a murit în plină stradă, în această seară, în jurul orei 18.00. Trecătorii l-au văzut pe bărbat când a căzut la pământ, moment în care au sunat de urgență la 112, solicitând o Ambulanță.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a încercat să-l resusciteze pe bărbat, însă eforturile medicilor au fost în zadar. Bărbatul nu a mai putut fi salvat. El a fost transportat la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare, urmând să fie efectuată necropsia în vederea stabilirii morții acestuia.