PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Călători blocați în ”Trenul Soarelui”, într-o căldură infernală. Locomotiva s-a defectat

Sute de călători rămași blocați în trenul IRN 1942, care a plecat joi după amiază din Baia-Mare au făcut un apel disperat către autorități, titrează Vasile Dale. Oamenii au stat la peste 60 de grade, în condițiile în care geamurile nu s-au putut deschide. Mai mult decât atât, locomotiva trenului s-a defectat.

Oamenii au fost disperați pentru că temperaturile au devenit insuportabile. În vagoane au fost peste 60 de grade, nu a existat aer condiționat, iar geamurile de la cușeta au fost blocate. Toate aceste “condiţii” la un bilet plătit la clasa 1.

Trenul a rămas la Jibou, în judeţul Sălaj, iar astăzi, la ora 11.00, ar fi trebuit să ajungă la destinație în Mangalia, ceea ce e puțin probabil având în vedere problemele actuale.

,,Suntem în vagonul ăsta la clasa I, vagon de dormit, la temperatură de cel puțin 60 de grade. Din Baia Mare a pornit la 17.50, abia acum a pornit din gara din Jibou, unde am stat vreo 40-50 de minute într-un infern… o căldură… Cod roșu de caniculă și noi stăm într-o cușcă, geamurile închise ermetic, fără perdea, fără aer condiționat.. Un infern!” – a declarat una dintre călătoare.

Trenul CFR IRN 1942, Baia Mare – Mangalia face în mod normal 17 ore și 16 min până la destinație, fiind una dintre cele mai lungi curse din România.

Sursa: Vasile Dale