PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ştefan Csordas: Se impune reevaluarea liberalilor din funcţii publice din Satu Mare

Ştefan Csordas, candidat la preşedinţia PNL Satu Mare, consideră că este necesară o analizare atentă a tuturor persoanelor numite în funcţie cu sprijinul partidului.

El a declarat, la emisiunea PortalSM LIVE, că se impune categoric analizarea activităţii persoanelor care au funcţii precum viceprimari, vicepreşedinţi de de Consiliu Judeţean sau directori de instituţii.

“N-o să-i schimb eu. O să fim o conducere, o să fie un BPJ. O să le arăt real valoarea fiecăruia în poziţia în care a ajuns. (…)  Oamenii trebuie reevaluaţi, nu numai funcţia de vicepreşedinte sau viceprimar. Cum pui un director într-o funcţie  sau într-o deconcentrată? Că eu zic că e bun? Trebuie să vedem, suntem 50 de oameni în BPJ-ul, să vină cu propuneri, să fie 3-4 pe un post”, a spus Csordas.

Acesta consideră că are mari şanse să ajungă preşedinte şi doreşte în continuare o colaborare cu UDMR.

“Eu dacă aş fi preşedinte, şi din partea mea sunt 100% sigur că o să fiu, prima colaborare va fi cu UDMR-ul. Am nume unguresc, dar sunt român, dar ei au un cuvânt de spus aici, peste 35% iau oricând la vot. Nu am eu treabă cu etnia, sunt patriot, dacă vorbesc de România îmi vine să plâng”, a mai spus Csordas.

Emisiunea integrală poate fi urmărită în videoclipul următor: