Adrian Cozma și-a anunțat astăzi candidatura la președinția Partidului Național Liberal Satu Mare, adăugând că partidul trebuie ,,să facă performanță și să funcționeze ca o organizație modernă”.
,,Astăzi, după consultarea cu colegii, după ce am avut mai multe discuții, am hotărât că voi candida pentru mandat la președinția Organizației Județene PNL Satu Mare. (…) Vreau ca PNL Satu Mare să facă performanță și să funcționeze ca o organizație modernă în care membrii să se simtă motivați pentru a face lucruri bune pentru județ. Este important ca în următoarea perioadă să dăm dovadă de seriozitate și unitate”, declarat Adrian Cozma.
,,În primul rând propun o echipă, iar această echipă va avea o misiune clară și câteva obiective importante. Orice membru, oricare dintre militanții și simpatizanții PNL va putea să își construiască o carieră în această organizație. Bineînțeles, în funcție de pregătire, experiență, fiecare își va găsi locul în filială”, a mai spus Cozma.