PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Un investitor italian vrea să construiască un centru de recuperare pe bază de ape termale la Satu Mare

Un investitor italian, cu afaceri importante în România, dorește să investească aproximativ 10 milioane de euro într-un modern centru de recuperare pe bază de ape termale. Omul de afaceri Carlo Magri, alături de partenerul său de afaceri Stefano Guerra, au venit astăzi în judeţul Satu Mare la invitaţia prietenului lor Ştefan Csordas, cel care deţine Remax Gold.

Aceştia doresc, în prima fază, să identifice un teren de circa 3-4 ha pe care să ridice construcţia, care va avea circa 100 de angajaţi. Urmează să aibă loc întâlniri cu mai mulţi primari din zone cu ape termale pentru a discuta despre această investiţie, despre modul în care se poate identifica un teren şi utilităţile disponibile.

“Carlo a făcut câteva studii, important e că acest centru de reabilitare va fi practic o clinică cu 100 de locuri pentru pacienţi adulţi şi 30 pentru copii. Va avea bazine de tratament, centru de radiologie, laborator de analize, o piscină mare interioară, opt cabinete, o sală de sport, opt camere de tratament, sală de conferinţe. Terapiile vor fi pentru boli cardiovasculare, boli ginecologice, scleroza dureroasă, tratarea tractului urinar. Se vrea să fie o clinică şi pentru sportivi şi pentru reabilitarea după accident vascular”, a declarat Ştefan Csordas, pentru PortalSM.

Carlo Magri are mai multe laboratoare medicale în Alba Iulia, totul a pornit de la studierea calităţii apelor termale.

“Totul a pornit de la analizele apei termale, foarte bine făcute de Ministerul Sănătăţii. De ce nu folosim această apă. De ce nu o folosim pentru un centru de recuperare? Este nevoie de ceva de calitate în România, şi facem un centru de high quality, de înaltă calitate, cu nişte super specialiști. M-am gândit şi la copii, este nevoie de centru de tratament pentru copii şi, de ce nu, să facem un centru pentru sportivi, că oricum se duc afară din România. Am vorbit cu prietenul meu din Satu Mare şi am zis hai să facem pentru populaţie. Când va fi gata clinica vom angaja 100 de persoane, mai mult sau mai puţin calificate”, a spus investitorul.

Reprezentanţii autorităţilor din judeţ, sau persoanele interesate de prezentarea unui teren care să respecte ceirnţele investitorilor sunt rugate să ia legătura cu reprezentanţii REMAX Satu Mare.

Totodată, invetitorul italian Stefano Guerra, are afaceri în domeniul automatizăţilor, instalaţiilor electrice, şi este în căutare de personal pentru şantierele firmei sale din Europa. El se gândeşte la un parteneriat pentru o şcoală de meserii.

Omul de afaceri Ştefan Csordas urmează să mai aducă investitori în judeţul Satu Mare, fiind în discuţii pentru o investiţie în Ţara Oaşului.