Unul dintre cei mai activi asistenţi sociali şi voluntari din Satu Mare, Laszlo Nevezi, a murit azi noapte. Anunţul a fost făcut de către familie.
“Cu inima îndoliată vă aduc la cunoștință, că azi la ora 2 dimineața a trecut în neființă dragul soț, tată, bunic NEVEZI VASILE .Când o fiinţă apropiată nouă pleacă pentru totdeauna, abia atunci ne dăm seama cu durere în suflet că suntem nişte bieţi muritori. Dumnezeu să-i dea odihna cea veşnică”, a transmis familia.
Primăria Satu Mare a transmis un mesaj de condoleanţe, arătând că Laszlo Nevezi a fost un asistent social neobosit.
“ Satu Mare a pierdut astăzi un om care și – a pus întreaga viață în slujba celorlalți, un asistent social neobosit și un voluntar mereu implicat în cele mai importante proiecte sociale. Dumnezeu să îi răsplătească lui Laszlo Nevezi tot binele pe care l-a făcut pentru toți oamenii care aveau nevoie de ajutor! Sincere condoleanțe familiei!”, a transmis Primăria.