Ultima actualizare: azi, 14:14

Locale

A murit Laszlo Nevezi. Şi-a dedicat toată viaţa ajutorării necăjiţilor!

Unul dintre cei mai activi asistenţi sociali şi voluntari din Satu Mare, Laszlo Nevezi, a murit azi noapte. Anunţul a fost făcut de către familie.
“Cu inima îndoliată vă aduc la cunoștință, că azi la ora 2 dimineața a trecut în neființă dragul soț, tată, bunic NEVEZI VASILE .Când o fiinţă apropiată nouă pleacă pentru totdeauna, abia atunci ne dăm seama cu durere în suflet că suntem nişte bieţi muritori. Dumnezeu să-i dea odihna cea veşnică”, a transmis familia.
Primăria Satu Mare a transmis un mesaj de condoleanţe, arătând că Laszlo Nevezi a fost un asistent social neobosit.
😞Satu Mare a pierdut astăzi un om care și – a pus întreaga viață în slujba celorlalți, un asistent social neobosit și un voluntar mereu implicat în cele mai importante proiecte sociale. 🙏Dumnezeu să îi răsplătească lui Laszlo Nevezi tot binele pe care l-a făcut pentru toți oamenii care aveau nevoie de ajutor! Sincere condoleanțe familiei!”, a transmis Primăria.

PortalSM transmis condoleanţe familiei!

8 comentarii

  1. Om Răspunde

    Dumnezeu sa il odihneasca!

  2. Eu Răspunde

    Odihna vesnica ! Condoleanta familiei !

  3. Eu Răspunde

    Un om cu suflet mare! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  4. Lelutica Răspunde

    Sincere condoleanțe familiei , acest mare OM cu suflet minunat care și-a dedicat viața în ajutorarea semenilor aflați în nevoi .
    Este o uriașă pierdere pentru toți cei care l-au cunoscut !!!
    Odihnește-te în pace suflet drag !!!

  5. Stefan Nevezi Răspunde

    Mulțumin din suflet că sunteți alaturi de familie în aceste clipe dureroase !
    Dumnezeu să-l odihnească în pace !

  6. vasile Răspunde

    Sincere condoleante familiei!

  7. Lili Răspunde

    Dumnezeu sa il odihneasca!
    Vasile/Laszlo, un OM cu zambetul pe buze tot timpul, caracter deosebit, mereu dispus sa ajute fie si cu o vorba buna.
    Condoleante familiei greu incercate.

    • ... Răspunde

      Frédi era porecla lui. Încă o dată se duce un om care a pus suflet în ceea ce făcut, a ajutat pe oricine. Și uite așa rămânem fără astfel de oameni în grija noastră proletară ca să nu cumva să NU avem grijă de “specialii” noștrii. Frédi a făcut infinit mai multe pentru societatea noastră șchioapă decât acei protejați și prea devreme pensionari. Nyugodj békében.
      Ar fi meritat o perioadă mult mai lungă să se bucure de pensia binemeritată. Dar nu era stilul lui de a sta degeaba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.