PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Copil de 1 an mort în accident în judeţul Satu Mare

Un copil de un an a murit într-un accident rutier petrecut astăzi în localitatea Stâna, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare.
Astazi, în jurul orei 19:50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor 3 victime rezultate în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Stâna.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
În accident a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat într-un șanț, în care se aflau 3 persoane, 2 adulți și un copil.
Victimele s-au autoevacuat până la sosirea forțelor profesioniste.
S-a solicitat în sprijin aerian elicopterul de la Jibou pentru copilul de 1 an. Din nefericire, acesta a fost declarat decedat.
O victimă a refuzat transportul la spital, iar o victimă a fost transportată cu ambulanța SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.