Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare a stabilit vinovatul în cazul accidentului mortal produs sâmbătă pe raza localității Stâna.
Ce spune Poliția:
Sâmbătă, la ora 19.24, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că pe Strada Pădurii, din localitatea Stâna, a avut loc un accident rutier.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 24 de ani, din localitatea Stâna, în timp ce se afla la volanul unui autoturism ar fi avut alte preocupări în timpul condusului, de natura a-i distrage atenția, astfel că a părăsit partea carosabilă și s-a lovit de o dună de pământ.
În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat oprindu-se pe plafon, pe partea carosabilă. La momentul impactului în autoturism se afla o minoră, de 1,3 ani, din localitatea Stâna, care din păcate în urma leziunilor suferite a decedat.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursa: IPJ Satu Mare