PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Director general nou la Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare

Urmare a concursului organizat în perioada 16.06.2021 – 23.06.2021, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a emis Ordinul 650/01.07.2021 privind numirea pentru un mandat de 4 ani a doamnei Mihaela Codruța CURTA în funcția de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Satu Mare (CAS Satu Mare).

Astăzi, la sediul CAS, în cadrul unei ceremonii restrănse, în prezența șefilor compartimentelor din cadrul instituției și alături de subprefectul Radu Bud, prefectul Altfatter Tamás a dat citire ordinului de numire în funcție.

Mihaela Codruța Curta are o carieră de peste 20 de ani în sistemul de asigurări de sănătate sătmărean iar în ultimii șapte ani a ocupat funcția de conducere de director Relații Contractuale.

,,Asiguratul este suveran, este scopul existenței instituției noastre. Voi face tot  ce-mi stă în putere ca în cei patru ani de mandat la conducerea acestei importante structuri a sistemului de sănătate sătmărean să ne achităm, toată echipa, cu onoare și profesionalism serviciul public în  slujba cetățeanului”, a declarat, după instalare, noul director general al Casei de Asigurări de Sănătate Satu Mare.

SURSA: Instituția Prefectului Satu Mare