O femeie a fost surprinsă în timp ce descărca o maşină plină cu deşeuri la un container din municipiul Satu Mare. Femeia, însoţită de un bărbat, a oprit pur şi simplu maşina în faţa unui container de lângă Şcoala Generală Constantin Brâncoveanu şi a început să descarce deşeuri.
Maşina era plină, bancheta din spate era rabatată fiind şi peste scaune plin de saci cu deşeuri.
“Nu mi se pare normal să vină oricine să arunge gunoaie iar containerele noastre să fie pline, mai ales că plătim şi taxe. Cu siguranţă ea nu plăteşte taxă pentru aceste deşeuri. Mai mult, gunoaiele nici măcar nu erau selectate conform instrucţiunilor de pe containere, le-a pus grămadă”, ne-a spus un sătmărean.
În momentul în care a fost fotografiată, ea a trecut la ameninţări.