PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Pățania unui sătmăream la vulcanizare. I-au rupt şurubul şi l-au trimis la plimbare

Pățania unui sătmăream la vulcanizare. Un sătmărean a avut ghinionul să treacă pragul unei vulcanizări din cartierul Micro 15 iar angajaţii să îi rupă şurubul de fixare a roţii, după care să fie trimis la plimbare.

Sătmăreanul a povestit, pentru PortalSM, că totul a început miercuri, după ce a făcut o pană. Fiind nevoit să plece la serviciu, sătmăreanul l-a rugat pe tatăl său, în vârstă de peste 60 de ani, să meargă la vulcanizare să rezolve problema.

Aici, iniţial i s-a spus că va trebui să achite peste 30 de lei pentru reparaţie şi centrarea roţii, dar până la urmă a plătit doar 18 lei pentru că angajaţii au uitat să centreze roata. Problema cea mare o reprezintă însă faptul că unul din şuruburile de fixare a roţii a fost pur şi simplu rupt de mecanici. Sătmăreanul susţine că aceştia l-ar fi forţat în poziţie incorectă. Tatăl sătmăreanului a fost ulterior trimis la plimbare, cu roata fixată în trei în loc de patru şuruburi.

După ce a aflat povestea, tânărul s-a dus la vulcanizare să ceară explicaţii, dar a fost purtat pe drumuri de către conducerea firmei. Sătmăreanul consideră că reprezentanţii firmei respective sunt vinovaţi de situaţie şi ar trebui să îi rezolve problema, nicidecum să suporte costurile reparaţiei pe propria cheltuială.

După mai multe discuţii i s-a transmis că degeaba se agită că nu va rezolva nimic. Sătmăreanul se teme să circule cu maşina din moment ce roata este prinsă doar în trei şuruburi.

El a spus reporterilor PortalSM că luni dimineaţă se va deplasa la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului pentru a depune o plângere în speranţa că i se va face dreptate.

Exit mobile version