Personalul medical și persoanele vulnerabile ar putea fi vaccinate cu a treia doză împotriva COVID. O decizie ar urma să fie luată în septembrie, în condițiile creșterii numărului de infectări cu varianta Delta, titrează Digi24. Anunțul a fost făcut de coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
„Există discuții în momentul de față legat de administrarea rapelului, sau cum este cunoscut, ca cea de-a treia doză, la persoanele care au un risc crescut de expunere – personalul medical și social și persoanele care se află în evidență cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta peste 65 de ani”, a spus Gheorghiță.
„Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a adăugat el.
„Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul trecerii prin boală. Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de-a treia doză, având în vedere că trecerea prin boală este un element important în activarea răspunsului imun”, a adăugat el.
Anunțul vine în condițiile în care numărul de infectări cu varianta Delta este în creștere în România. În ultima săptămână au fost înregistrate 26 de noi cazuri de infecție cu această tulpină,. De asemenea, numărul deceselor a crescut la 5, toate la persoane nevaccinate.
Sursa: Digi24