Accident grav în județul Satu Mare. La data de 19 august, în jurul orei 21:14, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112, despre producerea, pe DJ 194 C, între localitățile Botiz și Lazuri a unui eveniment rutier.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 40 ani, din, aflat la volanul unei autoutilitare a acroșat un tânăr, de 24 de ani, din Lazuri, care se afla pe carosabil, în calitate de biciclist. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a biciclistului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, ambilor participanți la trafic li s-au prelevat probe biologice, pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii.
Verificările în cauză continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: IPJ Satu Mare