PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Amendă și dosar penal după nunta cu 1.700 de invitați. Organizatorii, sancționați cu 5.000 lei

Nunta cu 1.700 de invitați din Țara Oașului s-a lăsat cu amendă și dosar penal. Polițiștii s-au sesizat din oficiu în cazul evenimentului ce a avut loc ieri, în localitatea Târșolț din județul Satu Mare, iar în acest caz s-a deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Ce spune Poliția:

,,În urma apariției în spațiul public a unor informații referitoare la desfășurarea unei nunți la data de 30.08.2021, pe raza localității Târșolț, la care ar fi participat aproximativ 1700 de persoane, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Astfel, polițiștii efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a se lua și alte măsuri dacă se vor impune.

Totodată, organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă in valoare de 5 000 de lei, conform Legii nr. 55/2020”.

Amintim că o nuntă-record a avut loc, luni noaptea, în județul Satu Mare. Este vorba despre o nuntă la care au participat 1.700 de invitați, și care a avut loc în localitatea Târșolț din Țara Oașului, acolo unde numărul de nunți din acest an a fost unul uriaș. La marele eveniment au cântat Andra Măruță, Vlăduța Lupău, Armin Nicoară, Ancuța Anghel și alte nume mari din industria muzicală românească.


CITEȘTE ȘI: